BLOGGER TEMPLATES - TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 20 octombrie 2020

porti. si chei

Articol publicat pe LiterNet: https://agenda.liternet.ro/articol/24981/Mihaela-Bar/Porti-Si-chei.html


Am reintalnit poezia.

Si doamne cum e sa curg pe firul ei...

Nu e ca si cum o pierdusem vreodata, dar acum i-a revenit momentul...
Imi dadeam iar seama ca nu e despre cuvinte
Si da. Cuvintele au rolul lor. Sunt foarte importante. Si e foarte important sa fie atent alese. Si folosite
Dar ele sunt de fapt doar o poarta
O...unealta
O cheie
Care deschide
Poezia e despre spatiul dintre
Despre SPATIU
si TRAIRE
si apoi mai e actorul
Care se lasa sa curga in insiruirea cuvintelor si senzatiilor
Si ne faciliteaza drum
Aseara am revazut pentru a nu stiu cata oara, piesa Dac'as fi rege de Radu Stanca
Cu un Sorin Misiriantu care o traieste ca si cum a fost scrisa pentru el. Ca si cum e despre el... e magic sa il vad acolo
Si l-am vazut de zeci de ori deja... si e mereu nou. Mereu ACOLO. Parca descopera din nou ceva in aceleasi cuvinte. Parca, chiar daca a recitat versurile astea de atat de multe ori, ajunge iar sa fie surprins de ele, pe masura ce ele se desfasoara in fata lui...
Si le creeaza iar si iar pentru noi...
Actorul
Aaaaa si mai avem "chei". Muzica e tot o poarta.
Si m-am trezit din nou cu atata usurinta transpusa in alte lumi.
In alt spatiu
Prelucrand subtil bucati din fiinta mea
Lasandu-ma sa curg in drumul deschis de altii, dar care era de fapt despre MINE
si am curs
Si doamne cat de magic e asta
Atat de simplu
Sa merg la o piesa de teatru
Sa citesc poezie
Sa ascult un actor traind poezie
Sa ma invaluie muzica de chitara. (ai fost genial aseara, Ionut Mangu)
Si eu sa pot sa...zbor (?)
Ca da. Este despre alte lumi. Si totusi adanc si intim doar despre mine
Chei
Si porti
Ce bine ca ne sunt lasate asa de multe aici la indemana
Ce bine ca sunt oameni care ni le faciliteaza
Care ne arata
Ne sustin sa le vedem
Si de aici e drumul nostru
Al fiecaruia
Eu, aseara, am retrait poezie. Si teatru. Si muzica
Si azi, viata e inca un pic mai bogata
Multumesc




Biletele cu IUBIRE

Articol publicat pe LiterNet - https://atelier.liternet.ro/articol/22806/Mihaela-Bar/Biletele-cu-IUBIRE.html


Nu de mult a fost ziua mea

Si e unul din momentele din an in care imi iau spatiu sa SARBATORESC
Imi place mult sa marchez momente
Sa stau sa RESPIR acea sarbatorire. A orice ar fi ea.
Imi plac sarbatorile de orice fel
Imi place sa surprind oamenii cu daruri care li se potrivesc si care aduc bucurie
Si imi place sa fiu surprinsa :)
Asa ca oamenii din jurul meu ma surprind 
Mereu
Si e magic asa....

Anul asta, am mai primit un dar aparte
Poate cel mai fain cadou de ziua mea 
niste biletele...
:))
Serios!!
Si e un "cadou" care inca se intampla
Deja de mai mult de doua saptamani tot gasesc biletele pe care Andrei (10 ani) mi le-a scris si le-a ascuns in locuri unde sa le gasesc :)
In geanta in buzunarul de chei
In husa telefonului unde imi tin cardul de transport
In hainele puse la uscat pe balcon - stie ca doar eu le strang :)
In laptop
Sub farfuria de micul dejun
In portofel
In buzunarul de la haina
...
Scrie pe ele ca ma iubeste
Ca sunt o mama buna
Ca merit sa fiu iubita
Ca imi doreste o zi minunata
Ieri am gasit unul in care scria ca sa fiu eu mereu exact asa cum sunt
In altul scria ca eu sunt cea care gestioneaza toate momentele exact asa cum trebuie :))) (ca sa vezi ce spirit de observatie :D, dar nu asta, cat felul in care ajunge sa formuleze, cu asa claritate)

Scrie pe ele lucruri pe care i le spun si eu de cand s-a nascut
A gasit undeva citate (Nu stiu unde. Nu vreau sa aflu) si imi scrie din ele. Dar le alege. Stie ce mi se potriveste. Ce e AL MEU. si mereu ma face sa zambesc
Si de culoare
Si de emotie
Si de relatie...

Si eu ii pun lui biletele colorate
Zilnic la scoala
In ghiozdan
Un gand.
O emotie
Un citat care m-a impresionat si care am simtit ca i se potriveste
De mai bine de un an (chiar si in pandemie ii mai ascundeam cate unul prin penar sau intre jucarii)

Si uite cum se intoarce. Totul...
E cu atata traire
Multumesc
Te iubesc,  Andrei

Ma bucur ca suntem amandoi in a umple lumea cu IUBIRE
ca amandoi contribuim la asta
Simt cum e vital sa fim tot mai multi oameni care sa dam lumii iubire
Doar asa...

Stii, sunt multe zile in care ne tot flendurim dintr-o parte in alta, fugind intre programe si activitati
Si apoi sunt CLIPE in care parca simt viata in slow motion... in care timpul incetineste si vad asa cum ceva magic se construieste

Esti un om MINUNAT, mai Andrei
Ma rog ca mereu in viata ta sa fie oameni care VAD si SIMT asta...
Eu una tare ma bucur ca am primit sansa sa te insotesc macar un pic pe drumul vietii tale...




De ce stau in fata la concerte

Articol publicat pe LiterNet - https://agenda.liternet.ro/articol/24014/Mihaela-Bar/De-ce-stau-in-fata-la-concerte.html

 

Nici nu mi-am dat seama ca mereu cand merg la concerte, incerc sa stau cat mai aproape de artisti. Pusesem pe seama faptului ca am cateva dioptrii si nu prea imi port ochelarii :)

Dar lasand gluma la o parte, e ceva acolo
Ceva ce tine de traire in muzica live
Si nu conteaza daca e vorba de un concert de muzica clasica cu orchestra, jazz, rock, folk, sau muzica electronica, sau alte variante intre ele... Ca in momente diferite imi place sa TRAIESC muzica diferita si raspunde la nevoi diferite din mine
Am vazut ca la concert, intru intr-o rezonanta adanca cu cel care imi ofera o bucata din el prin muzica lui. Si pentru asta, din locul de unde stau, ceilalti imi sunt irelevanti :)
De fapt ma chiar deranjeaza daca in jurul meu se vorbeste chiar daca concertul e pe un stadion, la un festival sau intr-un bar/terasa. Mi se pare ca pierd o oportunitate atat de importanta in lumea asta pe care o traim, cand spatiile de incarcare, deonectare sunt asa... sporadice...
Asa ca ma asez mereu cat mai in fata se poate si ma las in fuiorul de energie care se intampla intre mine si trairea artistului. Daca e un concert bun, el se conecteaza la ceva care e dincolo de el. Si lasa sa curga prin el pentru noi, niste sclipire de Dumnezeu. Si atunci simt cum ceva in inima mea se deschide... si ma las in deschiderea aia... Ma las pana ma pierd. Pana ma deschid si eu asa incat curg cu muzica. Las sa ma construiasca. Si dau si eu din ce sunt. Si simt ca se intampla un schimb... ca artistul nu doar ca se da pe sine, dar se creeaza ca spatiu pentru noi, pentru ca si noi sa ajungem la bucati din noi pe care poate inainte doar le intuiam
Iar pentru asta, nu pot avea intermediari si nici nu ma sustine sa fie filtre. Momentele alea devin despre MINE si despre un IMPREUNA dincolo de tot si toate. Devin ca o rugaciune. Pentru ca aleg sa ma deschid. Si muzica ma duce. Si ma las dusa cu ea...
Am inteles acum de ce nu puteam merge la concerte cu Andrei mic. Pentru ca nu era doar despre a merge la un concert. Ci despre trairea asta in care ma pierd pe mine atunci cand artistul se lasa pe sine sa se piarda printre note si traire... si se intampla sinergia asta in care sufletele noastre curg... Andrei mic ma cerea inapoi in lucrurile concrete care tin de viata. Si nu era loc de a ma pierde printre realitati. Era despre nevoi imediate. Si eu nu merg la un concert doar ca sa AUD muzica. Merg ca sa TRAIESC muzica...
Dar uite ca Andrei "mare" (ca e mare la 10 ani), se lasa si el in vibratie.
La un concert, eu nu sunt cu cineva, chiar daca mergem impreuna. Si chiar daca sunt uneori cu inca niste zeci de mii de alti oameni.
Sunt eu, cu artistul.
Si cu Dumnezeu
Cu suflete care vibreaza si ele impreuna
Si lumi se deschid
Si sufletele se vindeca
Si IUBIREA incepe iar sa curga
Si se desfunda infundate
Si curge traire
Atunci cand curge
Dar sunt recunoscatoare pentru fiecare micro-moment trait
Pentru muzica ce se naste in mine atunci cand altcineva lasa muzica sa curga prin el

Am scris randurile de mai sus in urma unui concert la care am fost on septembrie 2020 si in jurul meu lumea vorbea...
Am trait tristetea ca se rateaza ceva... ca se pierde o oportunitate
Dar m-am mutat mai in fata si mi-am trait concertul MEU
acum pare ca urmeaza iar sa se inchida sali de spectacole...
Iar...
Si iar ma simt in spatiul in care ni se ia ceva vital...
E furie si frustrare
Si in spatele lor, DURERE...
Arta, in toate formele ei, da VIATA
conecteaza la viata din noi
Invat perioada asta tot mai mult sa apreciez ce am... si sa nu mai las momente sa treaca pe langa mine
Totul e atat de volatil in rest
Clipele trebuie TRAITE si stocate
Trebuie lasate sa ne construiasca
Asta e tot ce conteaza

Fiecare gest conteaza. Va promit

Articol publicat pe LiterNet: https://atelier.liternet.ro/articol/22649/Mihaela-Bar/Fiecare-gest-conteaza-Va-promit.html


Acum aproape 10 ani am creat un grup de mame. Am adaugat in el femei cu bebelusi cam de aceeasi varsta cu al meu. Si vorbeam online zi si noapte ca sa nu ne simtim singure trecand prin toate.

Ne si vedeam fizic cu unele, o data pe saptamana. Moment de iesit din casa si incarcat sufletul.
Si grupul a crescut organic. Fiecare mai adauga o prietena. Sau alta mama din parc ce se simtea si ea singura
Am dezbatut de toate pe acolo si ne-am sustinut una pe alta in perioade grele
Si a fost un moment de...cotitura la un moment dat. Un moment care a schimbat atat de multe...
Cand una dintre mamici, o mama cu care pana atunci povestisem despre mancare de bebelusi si somn si oboseala si alte chestiuni firesti varstelor puiutilor din viata noastre. Vine aceasta mama si ne impartaseste intr-o seara ca al ei Mihaita nu e bine. Si ca medicii nu stiu ce are. Ca e greu de tot. Ca sunt practic aproape tot timpul la spital... Ca are niste crize pe sistem digestiv uneori si de 2-3 ori pe saptamana. Si ca au fost peste tot in Cluj si apoi Bucuresti si nimeni nu stie...
Si ca au nevoie de multe zeci de mii de euro ca sa poata ajunge in strainatate pentru un diagnostic
Zeci de mii de euro
Mi s-a oprit respiratia
Zeci de mii de euro
Cum ar fi daca Andrei ar fi atat de rau incat o data la cateva zile ar trebui internat
Si in restul timpului ar fi in dureri
Un pui mic... doamne cat de mic...
Si cum ar fi daca viata lui ar depinde ca eu sa am zeci de mii de euro
De unde as face rost de ei?
Cum m-as descurca?
Ce as face?
Si m-a cuprins furie
Si neputinta
Si apoi am avut o constientizare - ca suntem deja cateva mii de mamici pe grup. Daca am da fiecare 10 sau 15 euro, banii s-ar strange. Pentru ca zeci de mii de euro e mult. Dar 10 euro e ceva ce simt ca POT. si stiam deja ca pentru ca sa mananci un elefant trebuie sa il "abordezi" bucata cu bucata...
Asa ca am scris. Ca fiecare dintre noi am putea sa ne miscam putin. Si din putinul fiecareia, daca alegem sa nu ramanem indiferenti si ACTIONAM, chiar facem gestul ala, mic, sau ma rog, fiecare cum putem, lucrurile se vor intampla
Mult e format din multe putinuri
Si asa s-a pornit ceva
Poate prima mobilizare pe care eu am vazut-o pana atunci
Oameni care s-au miscat.
Am facut targuri cu lucrusoare donate de mamici. Aceleasi mamici care veneau si dadeau bani pentru a cumpara lucrurile donate de altele
Oameni care au daruit din timpul si competentele lor. Medici. Fotografi. Terapeuti. Traineri. Fiecare cu ce se pricepea. Si altii care au donat.
...
Doar ca sa se adune bani. Si sa fim impreuna. Si sa contribuim
Pentru ca in fiecare dintre noi era atat de prezent cum ar fi fost acel: "daca era copilul meu?!"
Si s-au strans banii. De la mamici cu belusi care plang si nu dorm (nici mamele, nici bebelusii :D). De la mamici care, majoritatea, au ca singura sursa de venit, acea indemnizatie...
Dar de fapt banii au venit de la OAMENI. cu litere mari. Oameni care simt. Si care ACTIONEAZA
si care inteleg ca din fiecare putin, daca il dam fiecare, se misca energia si se aduna, incepe sa curga abundenta
... si stare ca SE POATE
Apoi a fost Kaelyn. Cu alta poveste. Si alti bani. Si aceleasi mamici care au mai creat o magie...
Si inca un copil care a avut sansa la VIATA fara ca banii sa fie un impediment in asta
Serios!! Viata ne e oricum grea tuturor. Ne e greu cu atat de multe lucruri. De abia ne descurcam prin ea si cand suntem sanatosi. Cum adica sa depinda viata unui copil, de bani...
Nu!!! Ar trebui sa ne preocupe ce fel de parinti suntem ca sa putem sa le asiguram o viata emotionala si spirituala echilibrata. Sa lucram cu noi si cu tiparele din trecut pentru a-i putea insoti curat pe drumul lor. Ar trebui sa ne preocupam de alte aspecte... nu banii!!
Asa ca am facut noi pentru ei
Ani in sir
Pentru ei si apoi alti si alti copii
Si alte si alte mamici. Parinti. Si ne-parinti. Oameni.
OAMENI
Care au creat spatiu in sufletul lor si pentru altcineva
Oameni care au ales sa ofere. Asa. Neconditionat
E cu emotie sa ma gandesc la asta mereu
Scriu si plang
Am plans mult si atunci
Am plans cu Andrei mic in brate
Am plans cu Andrei crescand sanatos
Am plans si am multumit cerului ca noi nu am avut de trecut prin provocari din astea
Si Mihaita si Kaelyn si Luca... au primit loc in inima mea. Asa ca inca un copil. Fiecare din ei. Ii pastrez in suflet si ii port cu mine
M-am bucurat de fiecare veste despre ei
Sunt bine. Traiesc. Si au avut clipe de toate felurile, ca noi toti...
Mi-am intins sufletul atat de mult incat sa ii pot cuprinde
Pe fiecare
Si sunt asa, ca si copiii mei... Asa le simt fiecare succes. Desi am ramas in umbra apoi
Ca povestea nu a mai fost despre mine
E drumul LOR
Dar a fost un moment cand faptul ca am actionat, a facut o diferenta
Asa ca va invit sa nu ramaneti pe margine
Si sa nu ne copleseasca maretii
Miracole s-au intamplat mereu
Si miracolele astea sunt de tot felul
Uneori arata sub forma a foaaarte multi oameni "obisnuiti" care dau fiecare cat pot, cum pot, dar DAU, ACTIONEAZA, se daruiesc pe ei... si din mic cu mic si cu mic, la un moment dat se aduna mare si apoi urias
Ca la final, nu e vorba de bani. Ci de VIATA
...
Asa ca hai sa facem
Mereu
Sunt atatea momente in care se cere sa facem un gest.
Eu va invit sa il faceti
Oricat de mic
Nici nu stiti ca va face o diferenta
Dar o face
Mie imi e tare clar asta
Si pentru asa suntem aici
Pentru acest IMPREUNA
Pentru ca impreuna, SE POATE
Orice.
Oricat de imposibil ar parea uneori
In ultimele luni se strang in evenimente online si offline sume incredibile, de neimaginat
Si se strang
Pas cu pas
Asa ca eu le multumesc oamenilor care au fost suficient de nebuni atunci incat sa vina cu mine in vise care pareau de nerealizat
Si acum traiesc recunostinta ca sunt alti oameni care indraznesc sa viseze posibilitati
Indrazniti si voi
Fiecare in parte
Conteaza
Va promit
Fiecare gest

Deschideri din drumul de scoala

Articol publicat pe LiterNet: https://atelier.liternet.ro/articol/22624/Mihaela-Bar/Deschideri-din-drumul-de-scoala.html


asa de multe constientizari au adus aceste prime doua zile de scoala...

cu conversatii interminabile si fara concluzii 
despre reguli...
despre constrangeri
despre intelegere mai adanca
despre frica
despre situatii in care e important sa tratam lucrurile cu atentie
atatea ne-cunoscute
si iar ma cheama sa scriu despre CUNOSCUTE...
ca cele pe care nu le cunoastem, mai au inca sa se coaca in noi... sa se aseze si abia apoi sa formeze perceptii, opinii, propuneri...
dar avem multe pe care le stim
si se nasc asa, multe inca din ele

ieri urcam cu Andrei spre scoala si ne-am intalnit cu o colega de-a lui. 10 ani
imi spune ca ii e greu uneori sa ii inteleaga pe cei din jur atunci cand vorbesc avand masca pe fata
ii recunosc ca si mie
dar in conversatie cu ea apare constientizarea ca noi de fapt in conversatii folosim mai multe simturi de cat ne dam seama
credem ca auzim doar cu urechile, si uite ca de fapt ascultam, dar completam mult din informatie, privind mimica, fata celui care ne vorbeste
ca de fapt citim mult pe buze si nu ne-am dat seama cat de mult...
asa ca ma trezesc spunandu-i colegei lui Andrei ca e tare aparte perioada asta, ca ne invita sa ne dezvoltam simtul auzului. ca va fi nevoie sa "il lucram" mai mult si prin asta vom deveni mai buni ascultatori...

apoi, mai tarziu putin, ajunsi deja la scoala, am auzit ca o alta colega de-a lor nu va veni la scoala fizic pentru ca tatal ei e in categorie de risc si lor, ca familie, le este greu sa se expuna in felul acesta
si uite ca dupa 4 ani de a fi colegi in aceeasi clasa, am aflat pentru prima oara ceva despre starea de sanatate a unui tatic
si m-a palit din nou cat de putin ne pasa...
ca de fapt mai este o colega a carei mama este intr-o situatie mai aparte cu sanatatea ei si uitasem... pur si simplu nu m-am gandit la ea, si la impactul pe care toata pandemia asta il are asupra lor ca familie
si ca acum, perioada asta pe care o traim, ne invita sa ne pese mai mult, sa ne ingrijim mai mult unii de altii
pentru ca noi suntem sanatosi
Andrei are un corp incredibil, care se recupereaza foarte usor din orice si care are un sistem imunitar absolut fabulos - il tot observ de cand s-a nascut si ma tot minunez
nu imi e frica de boala
nici a mea, nici a lui
ma sperie faptul ca daca totusi ar fi sa fie, o internare ne-ar separa...
dar asta tine de domeniul fricilor, si despre altceva am vrut sa scriu acum
a fost asa, ca o gura de aer proaspat pentru mine conversatia din autobus cu colega lui Andrei si apoi toata informatia despre cealalta fetita si tatal ei...
m-a readus la faptul ca in fiecare situatie, in special in cele in care ne simtim constransi, putem gasi ceva din care sa invatam, putem crea o oportunitate pentru noi sa mai crestem putin
cred ca ne ajuta mai mult genul asta de perceptie 
si in special acum, cand totul e atat de confuz
pentru mine stiu ca e relevant acum
sunt recunoscatoare ca pot sa ma uit asa la lucruri, ca pot sa fiu mai atenta la ce traiesc si ce constientizari apar din fiecare moment trait

ganduri in dezordine despre scoala

Articol publicat pe LiterNet: https://atelier.liternet.ro/articol/22596/Mihaela-Bar/Ganduri-in-dezordine-despre-scoala.html


Am intalnit o minunata femeie inainte sa am copii. Abia pe la jumatatea conversatiei am aflat ca e educatoare, iar conversatia cu ea m-a fascinat. Ea povestea despre cum atunci cand se inscriu copii la gradinita, ei au un interviu cu familia, pentru simt ca e vital ca intre parinte, copil si educator sa existe o compatibilitate. Pentru ca, in viata asta a noastra, copiii petrec asa de mult timp la gradinita (si la scoala, as adauga eu) incat, fie ca ne dorim sau nu, se contruieste foarte mult din ei in acel spatiu si cu persoanele care ii insotesc acolo. Dar ce se intampla acasa dupa gradinita sau scoala, ar trebui sa fie coerent cu tot ce s-a cladit in orele din timpul zilei. E atat de importanta continuitatea, completarea asta. Doamna mentionata mai sus spunea ca o doare tare ca ea isi consuma atat de mult din energie si din suflet aducand tihna, ciclicitate, poveste si magie copiilor, ca le aduce contactul cu natura, cu pamantul, cu tot ce ne hraneste si ne inconjoara, iar apoi ei sunt luati de niste parinti grabiti, agitati, stresati dupa munca, sunt dusi acasa si lasati in fata unui ecran cu junk food in fata, si practic, tot ce cladeste ea in orele din timpul zilei, este anulat in cateva ore seara... Si ca nu stie cum sa mai faca sa creeze acest parteneriat cu parintii... 

Mie mi-a ramas tare adanc in minte conversatia asta. Desi nu aveam copii. EA era cea care se gandea la parteneriat cu parintii. Eu ma gandisem mereu ca e invers... Dar pana la urma asta e ce face un dascal bun...
Asa ca Andrei, cand a fost pregatit de a interactiona cu copiii, a avut-o pe aceasta doamna ca educatoare, iar gradinita i-a fost un spatiu hranitor, de crestere si de a se conecta la CINE ESTE...
Iar cand a venit momentul de a merge la scoala, norocul, sau drumul lui Andrei, au facut ca invatatoarea lui sa ne fie o zana. Ma jur ca e doar atat uman in ea cat sa nu isi ia zborul :). E omul care are brate cat o lume intreaga si o inima care cuprinde fiecare fiinta pe care o are in grija. E omul care in clasa pregatitoare ne scria uneori pe grupul de parinti ca sa nu intrebam copiii ce au facut azi la scoala pentru ca erau cumva atat de agitati cu totii incat si-a dat seama ca nu e practic sa ii tina in bancute si sa le livreze continut, ci e mult mai util sa ii scoata un pic pe deal la fugit, catarat in copaci si descarcat... E omul care ne-a rugat sa "nu ii stresam copiii" in clasa a 2-a cu evaluarea nationala, ca stie ca noi avem traumele noastre cu examenele, dar copiii astia sunt noi si sa avem incredere in ea ca poate crea entuziasm si in spatiu de drag si curiozitate, sa se creeze si performanta. 
Asa ca avem noroc.
Andrei incepe clasa a 4-a in cateva zile si ma simt inca norocoasa.
Stiu ca il pot lasa pe Andrei la scoala cu increderea ca va fi ingrijit, iubit si VAZUT. Ca este apreciat ca o fiinta intreaga si complexa.
Nu sunt multi parinti care sa simta asta. Si stiu... Asa ca apreciez tare mult ce avem.
Nu merge la o scoala particulara. E OMUL, invatatoarea, educatorul, cel care face diferenta.
Asa cred eu.
Starea de urgenta ne-a prins in clasa a 3-a si asta iar simt ca ne-a avantajat. Nu ne presa nimic.
Am putut sa constientizam si sa traim tot ce a adus aceasta pandemie cu ea.
Am avut tihna sa ne luam PAUZA...
Sa simtim lunile astea de pauza ca fiind hranitoare. Eu lucrez de acasa si asta iar a fost un foarte mare noroc.
Am primit pauza si ne-am luat-o.
Am apreciat ca nu am mai fost deloc pe fuga.
Am avut timp si sa facem lucruri amanate din lipsa de timp, dar si sa ne ingrijim cu adevarat emotiile... nu doar sa ne umplem timpul. Pentru ca de altfel, noi si inainte aveam grija sa ne facem timp pentru lucruri importante - iar in categoria asta se pune uneori si o cafea/suc mama-fiu :), sau o plimbare prin parc, sau sa mergem sa ne cumparam o bluza cu paiete reversibile, pentru ca asa ne vine :) Sau sa stam sa citim.
Pandemia a ridicat emotii noi
Emotii la care am ales sa ne uitam, pentru ca era tare diferit fata de tot ce am mai trait pana acum
Emotii pe care le-am adresat asa cum am stiut, si le-am ingrijit asa cum am putut mai bine
Andrei a citit mult in perioada asta
Muuuult
Si i-am citit si eu separat
Chiar daca el a devenit un cititor foarte bun - citeste romane, mult fantasy, citeste si povestim apoi despre lumile deschise acolo..., eu am ales sa pastram in viata noastra obiceiul creat cand el era tare mic, in care imi fac timp sa ii citesc. Si ne lasam amandoi in poveste. Scaldati in lumi magice, necunoscute, in aventuri sau trairi care scormonesc in noi si ne ajuta sa crestem
Asa ca am citit
am desenat
si impreuna si separat
am povestit
ne-am jucat cu catelul si am invatat ce inseamna sa construiesti o relatie cu un animal de companie
Nu ne-a lipsit nimic in perioada de lock-down
Adica am creat viata in asa fel incat sa ne bucuram de ea asa cum este si sa aducem zilnic ceva care sa ne bucure
Apoi ne-am bucurat de a fi afara :)
Iar acum asteptam cu altfel de bucurie inceperea scolii
Pentru ca scoala nu ne este locul unde ducem copiii ca sa scapam de ei cateva ore
Nu e un loc unde il las ca sa pot eu face alte lucruri
Desi si asta se intampla
Dar pentru noi, scoala e parte din viata noastra
Si avem atentia pusa pe a o construi asa
Vorbim mult cu invatatoarea - si eu ca parinte, si Andrei
Vorbim mult unul cu altul
Stiu ce traieste el la scoala si din prisma lui, si din ce vede adultul care il insoteste acolo
Ma intereseaza
Pentru ca acasa sa pot continua
Cand ei sunt interesati acolo de o anumita sarbatoare, sau un proiect mai aparte, aduc si acasa elemente complementare
Nu merg mai inainte sau in lateral decat atat cat se deschide ca si curiozitate in el, cand ma solicita si vine cu entuziasm sa descoperim... sa rotunjim, sa aprofundam
Dar pentru noi scoala e o completare
Primeste acolo lucruri pe care eu nu i le pot oferi acasa
Si primeste acasa lucruri pe care scoala nu are cum sa i le ofere
Si nici nu e treaba ei :)

Am ales sa ies un pic din toate discutiile actuale despre scoala, vorbind despre alte aspecte ale ei
pentru ca e foarte intens tot ce e acum ridicat ca subiect referitor la inceperea scolii
Si vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, despre lucruri noi si inca neasezate, despre lucruri care nu au fost inca cercetate, despre impactul carora nu avem habar, despre frica si profunzimile ei, despre alegeri si asumare, despre situatii cu care niciodata nu am mai fost fortati sa ne confruntam ca acum
Nu stiu sa formulez o parere coerenta despre ce inseamna inceperea scolii "in contextul actual"
Contextul e in continua transformare
Hotararile "de sus" se schimba zilnic
De fapt din luna martie de cand a inceput toata aceasta nebunie, suntem inca in incertitudini mari
Si singura mea "strategie" e sa iau lucrurile pas cu pas
Si alegerile sa le fac in fiecare clipa asa cum se aseaza mai bine
Noua ne va fi bine si daca Andrei va merge la scoala si daca va ramane acasa
Adica vom face sa ne fie bine exact in contextul pe care il vom avea de trait
Sigur ca ne traim emotiile. Frica in special. Si cum scriam si mai sus, le ingrijim cat de bine putem atunci cand ni le observam. Nu punem nimic sub pres
Citeam azi o postare a Dorinei Chriac in care facea referinta la o conferinta a unui medic neurolog. Se relata acolo cum un bebelus de 7 luni a fost adus de parinti la un control pentru ca nu raspundea la stimuli, nu parea sa aiba emotii. Parea o tulburare de spectru autist. Fizic totul parea ok. De altfel si in urma controlului totul parea ok... Si medicul le-a recomandat parintilor sa vorbeasca mai mult cu el. Sa ii arate emotiile lor, sa il imbratiseze, sa indeparteze ecranele, sa vorbeasca mult de fata cu el, sa se strambe, sa ii zambeasca, sa rada... sa ii cante, chiar si fals, dar sa ramana aproape de fata lui, cu fetele lor in diverse emotii. Peste o luna, la control, copilul parea alt om. Zambea, gangurea, chicotea, era mult mai vioi. Si parintii de asemenea, mult mai vii, mai expresivi. Diferenta a facut-o faptul ca acel copil era lasat inainte cu un ecran cu "continut educativ". Parintii, intelectuali, nu isi lasau emotiile sa se vada prea mult. Si uite asa, un copil in doar o luna, din cauza ca a avut acces la VIATA adevarata si interactiune, a revenit si el la a fi viu, la a simti, a trai emotie, autentic...
Nu stiu cum va fi cu masca. Stiu ca o simt necesara in multe situatii. Ca am trait recent o incursiune in cum arata viata unei "persoane din categoria de risc" si ca am avut multe constientizari despre asta... Dar ca e tare mult de discutat. Si nu sunt expert.
Nu stiu ce va insemna distantarea. Fizica. Cum se numeste acum - "sociala"
Nu stiu ce impact va avea daca vom avea predare la distanta...
Cum spuneam, aria mea de "expertiza" nu e aici. Nu simt ca pot duce o dezbatere. Nu am argumente. 
Stiu ca avem de lucrat in plus.
Din cauza situatiilor speciale prin care viata ne duce acum, avem de a fi mult mai atenti la calitatea relatiilor pe care le traim. La calitatea relatiei inclusiv cu noi insine.
Vorbim de scoala? Da, vorbim si de scoala.
Ca OMUL acela care ne ingrijeste copilul cateva ore pe zi, e si el un om ca noi. Care trece prin mii de procese zilnic si inca nu are cum sa fi asezat nici el inauntrul lui ceva ce mai are mult pana sa se aseze in afara...
Stiti, invatatoarea lui Andrei ne-a spus cand eram in lock-down ca nu poate preda in Zoom. Ca ea de fapt nu doar livreaza continut. La varsta asta nu e vorba despre continut. Si nu isi poate asuma sa deschida procese fara sa fie ACOLO cu copiii sa ii cuprinda atunci cand ceva declansat, este trait. Asa ca se filma. De fiecare data cand simtea ceva mai intens. De fiecare data cand era inspirata. Asa ca am avut parte de continut. Foarte calitativ din punctul meu de vedere. Continut cu emotie. Continut cu traire. Continut adevarat... Pe care apoi noi l-am interiorizat cum am putut. Si l-am observat pe Andrei interiorizand asa cum el a putut. Andrei a crescut. Am crescut cu totii in perioada asta. Lunile astea i-am fost mama, partener de joaca, psiholog, profesor... Asa ca AM PRIMIT sa il vad crescand. Parca atunci cand mergea la scoala, pierdeam o parte din cresterea lui
Dar acum va merge cel mai probabil din nou la scoala si vom merge prin viata traind-o asa cum vine
Cate un pas pe rand
Invatatoarea a ales sa treaca peste propria frica, peste propriile perceptii si sa fie acolo sa ii insoteasca pe copiii astia prin acest an ciudat
Nimeni nu va stii cum va fi
Dar e clar ca e important sa ne uitam la lucruri mai adanc.
Apropierea e mult mai mult decat un proces fizic
Emotia se transmite in ochi si in traire
A fi uman, pentru mine, nu are cum sa se opreasca in reguli

Am ales sa scriu franturi
Nu un articol coerent despre inceperea scolii in pandemie
Ci despre adanc
Despre straturi
Despre lucruri la care avem acces indiferent de cum ne constrange exteriorul nostru
Sau cel putin asta e ce vreau sa cred

Cum intra arta in viata noastra

articol publicat pe LiterNet - https://agenda.liternet.ro/articol/24814/Mihaela-Bar/Cum-intra-arta-in-viata-noastra.html 


A fost atat de aparte felul in care Andrei a inceput sa ne insoteasca la opera si la teatru, ca eu simt ca merita impartasit. Atat de simplu totusi... si firesc.

Andrei a fost un bebelus care cerea atentie. Nu era unul din aceia linistiti pe care ii pui intr-un carucior sau intr-un sistem ergonomic de purtare si stau acolo in pace si dorm si poti sa ii iei cu tine oriunde. Ma cerea atenta la el si la nevoile lui si am ales sa fiu acolo pentru el. Asta a insemnat ca multa vreme, ca sa pot merge la un concert sau spectacol, sa trebuiasca sa gasesc cu cine sa il las cateva ore, sau poate sa renunt la a merge daca ora era prea tarzie. 
Se intampla tuturor. Stiu. Dar mie imi era dor... Arta ma hraneste. Ma las in invaluirea unui concert sau spectacol si ma las sa ma deschid... Sau curg cu povestea unei piese de teatru, intru in lumi de poveste, in trairi transmise... ma las transformata si eu.
Si incercarile de a merge cu Andrei cand era bebelus, mi-au fost grele. Pentru ca nu mai puteam curge cu trairea... Era mult despre a reveni la nevoi curente. Aici si in viata asta foarte concreta.
Asa ca mi-a fost dor
Iar asta e contextul unui inceput :)
Trecuse Craciunul acelui an (Andrei avea cam 2 ani) si asteptam Revelionul. Si in una din zilele acelei saptamani care are oricum un alt ritm si o alta viteza decat oricare de-a lungul anului, mi-am amintit cum in fiecare an, de cand eram copil, in ziua de Anul Nou, ramaneam cu mama mea dupa masa de pranz si ne scaldam fascinate in Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Vienna. Cum ascultam muzica aia ce, ca si copil, mi se parea ataaaat de melodioasa, ne uitam fascinate la decorul salii pline de flori, la personalitatile impozante prezente si stateam cu dirijorul, mereu unul nou in fiecare an, care cu atata maiestrie, conducea toate instrumentele alea ataaat de diferite in a le face sa sune magic si coerent si curgator si...puteam sa ne lasam in visare ascultand compozitori faimosi si arii celebre din operele lor. In reveria traita, mi-am dat seama ca vreau sa ii arat si lui Andrei asta, ca vreau sa il fac si pe el parte din asta, asa ca am deschis pe youtube o bucata inregistrata dintr-un concert mai vechi. Am stat cu el in fata unui ecran de data asta (nu facem asta prea des) si am lasat sa vina spre noi un prim concert. Andrei, inca nu vorbea mare lucru dar ma oprea mereu sa ii arat instrumente, sa ii spun ce sunt, cum se numesc... A fost fascinant. A fost atat de atras si curios. A fost atat de fain sa fredonam muuult dupa asta, tot felul de bucati de muzica buna si mangaietoare pentru suflet...
Cateva zile dupa, urma sa fie Revelionul. Planurile noastre cu bebelus implicau o cina mancata devreme si rutina obisnuita a tuturor serilor de cand se nascuse. Dar acel concert vazut pe youtube a deschis ceva. Si mi-am amintit ca la Opera Romana de aici de la Cluj, in fiecare an se sarbatorea Revelionul cu Liliacul de Johann Strauss. Incepea la 18.30 asa ca am indraznit sa visez ca am putea incerca. Am luat bilete sus, ca sa se vada cladirea in ansamblul ei, sa vedem bine si orchestra si intreaga scena. Am luat bilete, evident, la capat de rand, ochind de la inceput cele mai facile cai de iesire in asa fel incat sa nu deranjam pe nimeni daca va fi cazul sa plecam mai repede sau daca Andrei se va agita (avea totusi doar vreo 2 ani). Ne-am imbracat frumos si am creat asa o stare de sarbatoare intrand in cladirea impozanta a Operei. Ne-am asezat pe scaun avand in capul meu realitatea ca probabil vom sta cam 10 minute si ca apoi copilul isi va pierde rabdarea. Si a trecut primul act... fara sa ne dam seama. De fapt, cu foarte multa prezenta. Andrei a stat in liniste complet fascinat de tot ce se intampla. In pauza m-a intrebat detalii. Despre instrumentele din orchestra - cum se numesc, ce sunete aparte fac, cum se completeaza in orchestra, cum sunt pozitionate, cum dirijorul le "porneste", le "da avant" sau "le linisteste" si creeaza astfel armonie si MUZICA (- era clar ca isi amintea ca vorbisem despre asta cu cateva zile in urma...). Apoi a fost curios despre personaje, despre vocile atat de diferite... 
Pfuai cum a fost pauza! Cata curiozitate!! Ne-am plimbat prin foaier. Am mers in sus si in jos pe scari. Am descoperit cladirea. Si tot timpul asta am povestit. Eu credeam ca vom merge acasa. Dar NU. Cand a auzit gongul si eu i-am spus ce inseamna, m-a tras grabit inapoi inauntru. Copilul asta mic, si in aproape toate celelalte situatii, complet lipsit de rabdare, a stat intreg spectacolul in liniste in bratele mele... fascinat si curios. Si eu am reusit sa traiesc iar un pic din magia pe care o deschide opera, muzica in care cei ce canta sunt chiar acolo in fata ta si TRAIESC si transmit... si eu sunt acolo sa simt.
Doamne cum m-a incarcat experienta aia

Am aflat destul de repede ca in primele zile dupa inceperea anului, este si concertul de Anul Nou al Filarmonicii. Am luat din nou bilete la capat de rand si cu ruta de "scapare" rapida identificata de la inceput. Si iar copilul asta a stat un spectacol intreg in bratele mele, mutandu-si ochii de la un instrument la altul in timp ce dirijorul conducea muzica printre partituri si emotie...

Asa am ajuns sa vanam multe din spectacolele Operei, apoi Baletului, Filarmonicii (inclusiv superbele lor spectacole destinate copiilor). Am descoperit proiectul Notes and Ties - un proiect care, simt eu, a adua muzica clasica mai aproape de contemporan, de lumea in care traim, a creat un pod - de care noi ne-am bucurat din plin.

Am incercat apoi multe
De la piese scurte de teatru la Studio Euphorion, la spectacolele Adei Milea care sunt atat de savuroase, ritmate, neasteptate
...
Am lasat sa vina spre noi divers si variat
Am ales apoi tot mai coerent ce ni se potriveste mai mult si pentru ce mai avem de asteptat pentru ca sa ne fie relevant
Dar din TOATE am invatat
Si cu toate am trait

Am inceput sa scriu aici poate ca sa "documentez" putin din experienta pe care viata cu Andrei a dus-o inspre atat de multa constienta, prezenta si revelatii
Am inceput doar asa, vorbind despre cum muzica si diferitele forme de arta au intrat in viata noastra si au deschis

Ma simt ca si cum in acest moment imi vine totusi sa mai adaug ceva la marturisirea asta personala
In perioada starii de urgenta, am trait cea mai profunda recunostinta pentru Opera Romana si Teatrul National de aici de la Cluj, precum si fata de celelalte institutii care au ales sa ofere online inregistrari ale minunatelor lor spectacole din ultimii ani
In perioada atat de confuza, ciudata si plina de incertitudini pe care am trait-o, aceste inregistrari, sau spectacolele "din sufragerie" transmise live online de diferiti mininati artisti, ne-au adus la a ne simti din nou NORMALI, ne-au incarcat inimile si au oferit un foarte bine veni moment de pauza...
DAR
Nimic nu se compara cu momentul cand esti in sala de spectacol, se face liniste, se sting luminile, iti simti linistea din tine si inima batand in anticipare a ceva ce stii ca va urma si care de obicei nu dezamageste...si apoi se deschide cortina... si TOTUL incepe, si bucati de suflet se tot deschid, si simt cum ma incarc cu BINE si FRUMOS, cum Binele si Frumosul din mine au loc acum din nou sa fie si sa iasa inspre lume

Ne e dor de a fi acolo, si nu doar pe o terasa sau in piata Unirii
Vrem la Opera!
Vrem la Teatru!
Vrem la Filarmonica!
Din nou
Da. Ok. Cu respectarea masurilor de siguranta!
Dar publicul care merge sa traiasca Arta, e un public care cunoaste, in marea lui majoritate, Respectul. Serios, daca iti venea sa tusesti in timpul unui spectacol, apai tineaaaai, frate, pana era musai musai si atunci era cat se poate de discret. Nici sa te fatzai pe scaun nu iti venea, ca sa nu ii scoti din stare pe oamenii de langa tine

Asa ca las aici un mesaj care merita dat mai departe. Poate un mic manifest!!
E important sa se reia spectacolele de opera, teatru, balet, concerte!
E important pentru sanatatea noastra mentala si emotionala
Eu traiesc adanca recunostinta pentru tot ce am primit de la artisti de-a lungul vietii. Am crescut datorita daruirii lor, asa cum nu aveam cum sa cresc in alt fel
Si Andrei de asemenea
Haideti sa se poata din nou!
E important sa se poata din nou
Pentru noi toti!

Stiti, nu am vorbit deloc aici despre cum a fost impactat "sectorul" acesta. Stiu actori si muzicieni care au fost loviti greu de situatia prin care trecem. Si financiar. Si din faptul ca nu reusesc sa mai faca repetitii IMPREUNA. de multe ori arta asta se intampla in sinergie. Si intre artisti. Si intre artisti si public...
Dar nu vorbesc despre asta aici
Sunt altii care scriu despre bucata asta care e tare taaaaare greu de dus

Eu scriu despre noi
Oameni obisnuiti
Mici si mari
Care avem atat de mult de castigat si de crescut... atat de mult de a ne reechilibra si a ramane "sanatosi" datorita artei!
Atat...
Haideti sa se poata din nou!



Despre EducaTIFF cu Andrei

articol publicat pe LiterNet - https://agenda.liternet.ro/articol/24800/Mihaela-Bar/Mama-si-fiu-o-experienta-de-educaTIFF-2020.html  

Am vrut sa nu treaca prea mult dupa experienta TIFF de anul asta, ca amintirile sa fie inca vii
Dar de fapt cred ca vreau sa marchez cumva trairile si constientizarile legate de a merge cu Andrei (10 ani) la filme care nu intra in tiparul clasic al filmelor blockbuster.
Eu sunt mare consumator al acestui festival minunat. De pe la primele editii (chiar de la prima!!) in care eram uneori singura in sala de cinema, sau eram 2-3 oameni, care stateam pana se termina genericul, din respect pentru toti cei care au contribuit la a crea acel film, fie daca mi-a placut sau nu a fost in stilul meu. In ultimii ani faceam peste 40 de filme in saptamana de TIFF si erau din ce in ce mai bune
Acum, anul asta, am avut sa ne readaptam la ceva atat de nou si diferit ca am trait emotie pana aproape cand s-a terminat. Nu am stiut daca va fi TIFF tinand cont de toate limitarile
Si A FOST. Diferit, clar. Dar TIFF. Si pentru asta sunt tare recunoscatoare lui Tudor Giurgiu si echipei lui ca au fost suficient de nebuni sa creada ca SE POATE si sa treaca prin tot ce a fost de trecut pentru ca festivalul sa se intample. Ciudat. Si altfel. Dar cu ceva atat de familiar in acelasi timp
Merg cu Andrei la filme de cand avea vreo 4 ani. EducaTIFF era un proiect nou inca pe atunci. Filmele pentru copii sunt oricum putine si foarte greu de facut o selectie calitativa intr-o nisa a industriei de film fara bugete...
Dar alegeam sa merg cu Andrei la film pentru copii. Film de festival, nu filme cu eroi. De fapt noi nu avem TV acasa si pentru ca citim muuuult, nici timpul la alte ecrane nu ne e prea lung :)
Mergeam cu Andrei la cate un film sau doua pe editie. Initial nici nu erau mai multe pe categoria de varsta mica
Dar mergeam ca sa SIMTA altceva. Pentru ca filmele de festival, chiar si cele de copii, deschid. Nu ca filmele mainstream care iti ofera totul pe tava. Totul evident. Totul doar ca sa stimuleze simturi din nou si din nou...
In filmele de festival, in special cele cu bugete mici, parca e provocata si mai mult creativitatea celor care le fac. Daca nu ai cu ce, parca scormonesti tot mai mult in tine ca sa gasesti CUM... si de multe ori, ies mici bijuterii. Deloc usor de descoperit. Uneori pierdute intr-o lume cu mult sclipici de suprafata.
Dar filmele astea sunt de fapt motivul pentru care am ales sa il duc pe Andrei la cinema. Si a fost asa... dincolo de asteptari mereu...
La inceput, cand era mic, ramanea cu noi cate o imagine care se lipea de suflet. Observam cum in desenele sau picturile lui din saptamanile de dupa film, apar elemente. Culoare. Forma. Miscare...
Era clar ca ceva a ramas
Pe masura ce a crescut, au ramas cu noi scene. Unele mai simple. Altele mai complexe. Observam in joaca lui si in activitati. Din nou impact. Clar
Apoi a devenit mai confortabil limbajul si am putut duce in conversatii diversele trairi sau teme deschise de film. Pentru ca filmele astea de TIFF sunt pentru noi doar niste... scuze :). Ele aduc in constient, mai direct sau uneori doar sugerat, subiecte atat de importante. De la relationari, viata de familie, situatii intalnite la scoala si nu numai, emotii, prietenie, relatia cu animelele de companie, calatorii, explorari, curaj... pana la lucruri la care ar fi vital sa ne uitam - bullying, stima de sine, structuri societale care ingradesc drepturi, abuz...
Intreaga VIATA sub diferitele ei forme de manifestare
Filmele de copii sunt... "usoare". De obicei nu creeaza o stare densa, complicata. De obicei e o poveste "simpla", spusa clar.
In acelasi timp, in functie de varsta si nivelul de intelegere al celui care le priveste, de obicei exista "straturi" tot mai adanci in care poti intra
Daca la inceput povestile mele cu Andrei se rezumau doar la "evident" - ce mi-a placut, cu ce mi-a fost greu, ce mi-a atras atentia, scenele care mi-au ramas in minte... personaje, actiune...
In timp, am remarcat ca, fara sa ne propunem asta intentionat, multe din temele poate uneori doar sugerate in film, reveneau ca povesti si intrebari din partea lui. Uneori chiar saptamani dupa, in context aparent complet diferit, Andrei ma provoca la cate o conversatie sau imi cerea detalii suplimentare... dar de data asta nu mai era despre film... nu ma intreba despre personaje si povestea lor. De data asta, intrebarile erau despre el...
Pentru ca asta e ce simt eu ca face arta, deschide noi si noi bucati din interiorul nostru. Ne provoaca sa ne uitam tot mai adanc
Si pentru mine si Andrei, sa participam la EducaTIFF a fost si inca este o foarte buna ocazie de a dezbate, de a chestiona, de a ne crea propriile pareri despre... VIATA
si da. Sunt si filme mai putin reusite. Dupa care poate doar radem. Sau poate ne uitam mai critic si ne propunem noua sa vedem ce am fi facut diferit. Dar chiar si acolo e ceva de... crescut
Aaaaaa si povestile de dupa filme!! Cum se sta cu adulti si copii la finalul filmului si mai aducem bucati noi de informatie care poate intregesc imaginea sau aduc o lumina noua... poate despre realizarea filmului, sau backgroundul celui care l-a realizat, sau miscarea ce poate a fost generata de acel film - mereu iesim muuult mai bogati din asta
Dar pana la urma arta e ceva ce te duce in interior... Si asta e lucrul pentru care sunt cel mai recunoscatoare TIFF si in special proiectului EducaTIFF si celor care au avut suficienta nebunie sa il creeze si sa il sustina intr-o lume si o tara in care nu se face educatie cinematografica aproape deloc... - va multumesc ca pot trai toate astea impreuna cu Andrei. E atat de valoros ca nu imi ajung cuvintele sa exprim
E poate prima bucata din viata mea interioara pe care am avut ocazia sa o impartasesc cu Andrei inca de cand era mic... si sa o vad cum tot creste si infloreste in feluri in care nu as fi visat...
Multumesc
Si pandemia nu a schimbat asta
Datorita curajului celor din echipa TIFF de a face festivalul sa se intample chiar si in contextul asta ciudat, am avut iar oportunitatea sa ne scaldam in teme noi care mai au inca de deschis cheite si portite :)
Multumim


luni, 29 iunie 2020

despre "portocale"

a fost un gand care a pornit de la ceva ce am citit candva

PORTOCALUL NU SE STRADUIESTE SA FACA PORTOCALE

a fost un rand citit intr-o carte uitata si pierduta printre toate cartile citite candva
acum, uitandu-ma inapoi, am cautat atat de mult de-a lungul anilor acea carte fara succes, ca nici nu mai sunt sigura ca exista
daca a fost totul cumva doar ceva zamislit de mintea mea?
dar chiar nu mai conteaza
pentru ca propozitia asta a deschis lumi
multe si adanci
si in mine si mai apoi si in altii

portocalul nu se straduieste sa faca portocale

o propozitie care m-a tinut treaza o noapte intreaga
si care apoi a condus la multe alegeri in viata

portocalul nu se straduieste sa faca portocale  
portocalul se trezeste cu portocalele pe ramuri
portocalul nu se preocupa daca terenul pe care el e plantat e fertil
si nici daca a plouat sau nu suficient
portocalul nu se intreaba ce anotimp e
ci pur si simplu, cand e momentul potrivit pentru asta, se trezeste cu portocalele pe ramuri
el nu se preocupa despre ce se va intampla cu portocalele lui
nu se gandeste daca cineva va face suc de portocale din fructele lui
si nici daca sucul acela se va vinde sau nu...

in acelasi timp, daca cineva ii spune ca in perioada asta portocalele nu mai sunt la moda
ca toata lumea stie ca majoritatea portocalelor sunt crescute pe vapor si injectate cu tot felul de prostii
ca lumea nu mai mananca portocale
si ca acum merele sunt THE THING
ca e un curent bio acum, de a reveni la produse crescute local si ca acum este cerere mare de mere, portocalul nostru s-ar putea sa simta ca e important sa intre si el in rand cu lumea
va merge la niste cursuri de facut mere
poate o facultate de facut mere si cu siguranta si un masterat de facut mere
si va invata
la inceput va lua notite
despre cum merele au o coaja mai subtire, comestibila
cum va trebui sa fie atent ca merele nu au feliute individuale in interior
si ca in mijloc trebuie sa formeze cotor
va merge acasa si va exersa
si poate ca la primele mere ii va iesi coaja usor portocalie
sau cu gust prea.. acid si acrisor...
dar daca portocalul nostru este suficient de perseverent, daca va exersa suficient de mult, in scurt timp nu va mai trebui sa se mai uite pe notitele de curs si sa urmeze pasii
va stii exact ce are de facut si s-ar putea sa faca niste mere chiar faine
va face multe si va deveni cel mai special producator de mere
va vorbi cu cineva si va crea un plan de afaceri pentru ca cineva sa vina sa culeaga merele si sa le transforme in suc si alte produse bio... care se vor vinde pentru ca... no... se cere...
si va deveni un producator de mere de succes
doar ca pentru fiecare mar facut, el va trebui sa intre in proces constient...
va trebui sa isi propuna si sa urmeze pasii... chiar daca va ajunge sa o faca atat de rapid si usor datorita experientei incat nu isi va mai da seama de asta

dar apoi, cand perioada va fi cea potrivita, portocalul nostru se va trezi la un moment dat cu portocale pe crengi
SI cu portocale pe crengi...
pentru ca ce este el, nu va inceta sa fie
si ce are el de dat, va veni in lumea asta, fara efort, pur si simplu

si in timp ce el se straduieste sa faca mere, poate chiar bune, nu contesta nimeni asta, un mar va trebui poate in alt colt de lume sa invete sa faca alte fructe pentru ca merele lui nu mai au "cerere"...

oare cum ar fi sa facem fiecare doar fructele pe care am fost meniti sa le facem?
cum ar fi sa doar curga din noi "fructe" fara efort...

e un drum pe care am mers mult in viata asta...
din care am tot invatat si care s-a mai concretizat intr-un citat care a vorbit sufletului meu: "find your natural flow and then flow with it"

ma simt tare recunoscatoare ca o data candva in viata mea, si asta destul de repede (aveam doar douazeci si ceva de ani), am ajuns sa traiesc si sa simt asta...
e ceva ce a prins radacini si care m-a lasat sa traiesc mai fluid in ceea ce e viata mea acum
ma las dusa si ma ofer pe mine toata acolo unde EU, asa cum sunt eu toata, ma potrivesc...
si asta defineste mai degraba o stare interioara decat un context exterior...
am ajuns sa nu ma mai prezint si sa nu mai mai definesc prin ce fac... prin jobul sau profesia mea...
ci prin ce sunt...
iar eu sunt EU toata, indiferent care imi e activitatea de moment :)

am vorbit despre portocalele astea mult in ultimii mai mult de 15 ani
in cursuri si conferinte
in discutii cu oameni minunati
in povesti cu tineri la inceput de drum, sau mai putin tineri dar cu dorinte de a incepe drumuri noi...
e o poveste ce a deschis multe
si in mine si in altii si uite ca abia acum i-a venit timpul sa fie scrisa
cred ca e prima data cand o pun in cuvinte scrise desi am povestit-o de ataaat de multe ori

poate acum i-a fost momentul
o las sa fie si aici
pentru oricine are nevoie sa o primeasca