articol publicat pe LiterNet - https://agenda.liternet.ro/
Am vrut sa nu treaca prea mult dupa experienta TIFF de anul asta, ca amintirile sa fie inca vii
Dar de fapt cred ca vreau sa marchez cumva trairile si constientizarile legate de a merge cu Andrei (10 ani) la filme care nu intra in tiparul clasic al filmelor blockbuster.
Eu sunt mare consumator al acestui festival minunat. De pe la primele editii (chiar de la prima!!) in care eram uneori singura in sala de cinema, sau eram 2-3 oameni, care stateam pana se termina genericul, din respect pentru toti cei care au contribuit la a crea acel film, fie daca mi-a placut sau nu a fost in stilul meu. In ultimii ani faceam peste 40 de filme in saptamana de TIFF si erau din ce in ce mai bune
Acum, anul asta, am avut sa ne readaptam la ceva atat de nou si diferit ca am trait emotie pana aproape cand s-a terminat. Nu am stiut daca va fi TIFF tinand cont de toate limitarile
Si A FOST. Diferit, clar. Dar TIFF. Si pentru asta sunt tare recunoscatoare lui Tudor Giurgiu si echipei lui ca au fost suficient de nebuni sa creada ca SE POATE si sa treaca prin tot ce a fost de trecut pentru ca festivalul sa se intample. Ciudat. Si altfel. Dar cu ceva atat de familiar in acelasi timp
Merg cu Andrei la filme de cand avea vreo 4 ani. EducaTIFF era un proiect nou inca pe atunci. Filmele pentru copii sunt oricum putine si foarte greu de facut o selectie calitativa intr-o nisa a industriei de film fara bugete...
Dar alegeam sa merg cu Andrei la film pentru copii. Film de festival, nu filme cu eroi. De fapt noi nu avem TV acasa si pentru ca citim muuuult, nici timpul la alte ecrane nu ne e prea lung :)
Mergeam cu Andrei la cate un film sau doua pe editie. Initial nici nu erau mai multe pe categoria de varsta mica
Dar mergeam ca sa SIMTA altceva. Pentru ca filmele de festival, chiar si cele de copii, deschid. Nu ca filmele mainstream care iti ofera totul pe tava. Totul evident. Totul doar ca sa stimuleze simturi din nou si din nou...
In filmele de festival, in special cele cu bugete mici, parca e provocata si mai mult creativitatea celor care le fac. Daca nu ai cu ce, parca scormonesti tot mai mult in tine ca sa gasesti CUM... si de multe ori, ies mici bijuterii. Deloc usor de descoperit. Uneori pierdute intr-o lume cu mult sclipici de suprafata.
Dar filmele astea sunt de fapt motivul pentru care am ales sa il duc pe Andrei la cinema. Si a fost asa... dincolo de asteptari mereu...
La inceput, cand era mic, ramanea cu noi cate o imagine care se lipea de suflet. Observam cum in desenele sau picturile lui din saptamanile de dupa film, apar elemente. Culoare. Forma. Miscare...
Era clar ca ceva a ramas
Pe masura ce a crescut, au ramas cu noi scene. Unele mai simple. Altele mai complexe. Observam in joaca lui si in activitati. Din nou impact. Clar
Apoi a devenit mai confortabil limbajul si am putut duce in conversatii diversele trairi sau teme deschise de film. Pentru ca filmele astea de TIFF sunt pentru noi doar niste... scuze :). Ele aduc in constient, mai direct sau uneori doar sugerat, subiecte atat de importante. De la relationari, viata de familie, situatii intalnite la scoala si nu numai, emotii, prietenie, relatia cu animelele de companie, calatorii, explorari, curaj... pana la lucruri la care ar fi vital sa ne uitam - bullying, stima de sine, structuri societale care ingradesc drepturi, abuz...
Intreaga VIATA sub diferitele ei forme de manifestare
Filmele de copii sunt... "usoare". De obicei nu creeaza o stare densa, complicata. De obicei e o poveste "simpla", spusa clar.
In acelasi timp, in functie de varsta si nivelul de intelegere al celui care le priveste, de obicei exista "straturi" tot mai adanci in care poti intra
Daca la inceput povestile mele cu Andrei se rezumau doar la "evident" - ce mi-a placut, cu ce mi-a fost greu, ce mi-a atras atentia, scenele care mi-au ramas in minte... personaje, actiune...
Dar de fapt cred ca vreau sa marchez cumva trairile si constientizarile legate de a merge cu Andrei (10 ani) la filme care nu intra in tiparul clasic al filmelor blockbuster.
Eu sunt mare consumator al acestui festival minunat. De pe la primele editii (chiar de la prima!!) in care eram uneori singura in sala de cinema, sau eram 2-3 oameni, care stateam pana se termina genericul, din respect pentru toti cei care au contribuit la a crea acel film, fie daca mi-a placut sau nu a fost in stilul meu. In ultimii ani faceam peste 40 de filme in saptamana de TIFF si erau din ce in ce mai bune
Acum, anul asta, am avut sa ne readaptam la ceva atat de nou si diferit ca am trait emotie pana aproape cand s-a terminat. Nu am stiut daca va fi TIFF tinand cont de toate limitarile
Si A FOST. Diferit, clar. Dar TIFF. Si pentru asta sunt tare recunoscatoare lui Tudor Giurgiu si echipei lui ca au fost suficient de nebuni sa creada ca SE POATE si sa treaca prin tot ce a fost de trecut pentru ca festivalul sa se intample. Ciudat. Si altfel. Dar cu ceva atat de familiar in acelasi timp
Merg cu Andrei la filme de cand avea vreo 4 ani. EducaTIFF era un proiect nou inca pe atunci. Filmele pentru copii sunt oricum putine si foarte greu de facut o selectie calitativa intr-o nisa a industriei de film fara bugete...
Dar alegeam sa merg cu Andrei la film pentru copii. Film de festival, nu filme cu eroi. De fapt noi nu avem TV acasa si pentru ca citim muuuult, nici timpul la alte ecrane nu ne e prea lung :)
Mergeam cu Andrei la cate un film sau doua pe editie. Initial nici nu erau mai multe pe categoria de varsta mica
Dar mergeam ca sa SIMTA altceva. Pentru ca filmele de festival, chiar si cele de copii, deschid. Nu ca filmele mainstream care iti ofera totul pe tava. Totul evident. Totul doar ca sa stimuleze simturi din nou si din nou...
In filmele de festival, in special cele cu bugete mici, parca e provocata si mai mult creativitatea celor care le fac. Daca nu ai cu ce, parca scormonesti tot mai mult in tine ca sa gasesti CUM... si de multe ori, ies mici bijuterii. Deloc usor de descoperit. Uneori pierdute intr-o lume cu mult sclipici de suprafata.
Dar filmele astea sunt de fapt motivul pentru care am ales sa il duc pe Andrei la cinema. Si a fost asa... dincolo de asteptari mereu...
La inceput, cand era mic, ramanea cu noi cate o imagine care se lipea de suflet. Observam cum in desenele sau picturile lui din saptamanile de dupa film, apar elemente. Culoare. Forma. Miscare...
Era clar ca ceva a ramas
Pe masura ce a crescut, au ramas cu noi scene. Unele mai simple. Altele mai complexe. Observam in joaca lui si in activitati. Din nou impact. Clar
Apoi a devenit mai confortabil limbajul si am putut duce in conversatii diversele trairi sau teme deschise de film. Pentru ca filmele astea de TIFF sunt pentru noi doar niste... scuze :). Ele aduc in constient, mai direct sau uneori doar sugerat, subiecte atat de importante. De la relationari, viata de familie, situatii intalnite la scoala si nu numai, emotii, prietenie, relatia cu animelele de companie, calatorii, explorari, curaj... pana la lucruri la care ar fi vital sa ne uitam - bullying, stima de sine, structuri societale care ingradesc drepturi, abuz...
Intreaga VIATA sub diferitele ei forme de manifestare
Filmele de copii sunt... "usoare". De obicei nu creeaza o stare densa, complicata. De obicei e o poveste "simpla", spusa clar.
In acelasi timp, in functie de varsta si nivelul de intelegere al celui care le priveste, de obicei exista "straturi" tot mai adanci in care poti intra
Daca la inceput povestile mele cu Andrei se rezumau doar la "evident" - ce mi-a placut, cu ce mi-a fost greu, ce mi-a atras atentia, scenele care mi-au ramas in minte... personaje, actiune...
In timp, am remarcat ca, fara sa ne propunem asta intentionat, multe din temele poate uneori doar sugerate in film, reveneau ca povesti si intrebari din partea lui. Uneori chiar saptamani dupa, in context aparent complet diferit, Andrei ma provoca la cate o conversatie sau imi cerea detalii suplimentare... dar de data asta nu mai era despre film... nu ma intreba despre personaje si povestea lor. De data asta, intrebarile erau despre el...
Pentru ca asta e ce simt eu ca face arta, deschide noi si noi bucati din interiorul nostru. Ne provoaca sa ne uitam tot mai adanc
Si pentru mine si Andrei, sa participam la EducaTIFF a fost si inca este o foarte buna ocazie de a dezbate, de a chestiona, de a ne crea propriile pareri despre... VIATA
si da. Sunt si filme mai putin reusite. Dupa care poate doar radem. Sau poate ne uitam mai critic si ne propunem noua sa vedem ce am fi facut diferit. Dar chiar si acolo e ceva de... crescut
Aaaaaa si povestile de dupa filme!! Cum se sta cu adulti si copii la finalul filmului si mai aducem bucati noi de informatie care poate intregesc imaginea sau aduc o lumina noua... poate despre realizarea filmului, sau backgroundul celui care l-a realizat, sau miscarea ce poate a fost generata de acel film - mereu iesim muuult mai bogati din asta
Dar pana la urma arta e ceva ce te duce in interior... Si asta e lucrul pentru care sunt cel mai recunoscatoare TIFF si in special proiectului EducaTIFF si celor care au avut suficienta nebunie sa il creeze si sa il sustina intr-o lume si o tara in care nu se face educatie cinematografica aproape deloc... - va multumesc ca pot trai toate astea impreuna cu Andrei. E atat de valoros ca nu imi ajung cuvintele sa exprim
E poate prima bucata din viata mea interioara pe care am avut ocazia sa o impartasesc cu Andrei inca de cand era mic... si sa o vad cum tot creste si infloreste in feluri in care nu as fi visat...
Multumesc
Si pandemia nu a schimbat asta
Datorita curajului celor din echipa TIFF de a face festivalul sa se intample chiar si in contextul asta ciudat, am avut iar oportunitatea sa ne scaldam in teme noi care mai au inca de deschis cheite si portite :)
Multumim
Pentru ca asta e ce simt eu ca face arta, deschide noi si noi bucati din interiorul nostru. Ne provoaca sa ne uitam tot mai adanc
Si pentru mine si Andrei, sa participam la EducaTIFF a fost si inca este o foarte buna ocazie de a dezbate, de a chestiona, de a ne crea propriile pareri despre... VIATA
si da. Sunt si filme mai putin reusite. Dupa care poate doar radem. Sau poate ne uitam mai critic si ne propunem noua sa vedem ce am fi facut diferit. Dar chiar si acolo e ceva de... crescut
Aaaaaa si povestile de dupa filme!! Cum se sta cu adulti si copii la finalul filmului si mai aducem bucati noi de informatie care poate intregesc imaginea sau aduc o lumina noua... poate despre realizarea filmului, sau backgroundul celui care l-a realizat, sau miscarea ce poate a fost generata de acel film - mereu iesim muuult mai bogati din asta
Dar pana la urma arta e ceva ce te duce in interior... Si asta e lucrul pentru care sunt cel mai recunoscatoare TIFF si in special proiectului EducaTIFF si celor care au avut suficienta nebunie sa il creeze si sa il sustina intr-o lume si o tara in care nu se face educatie cinematografica aproape deloc... - va multumesc ca pot trai toate astea impreuna cu Andrei. E atat de valoros ca nu imi ajung cuvintele sa exprim
E poate prima bucata din viata mea interioara pe care am avut ocazia sa o impartasesc cu Andrei inca de cand era mic... si sa o vad cum tot creste si infloreste in feluri in care nu as fi visat...
Multumesc
Si pandemia nu a schimbat asta
Datorita curajului celor din echipa TIFF de a face festivalul sa se intample chiar si in contextul asta ciudat, am avut iar oportunitatea sa ne scaldam in teme noi care mai au inca de deschis cheite si portite :)
Multumim
-ro_blue.png)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu