De ce stau in fata la concerte

Articol publicat pe LiterNet - https://agenda.liternet.ro/articol/24014/Mihaela-Bar/De-ce-stau-in-fata-la-concerte.html

 

Nici nu mi-am dat seama ca mereu cand merg la concerte, incerc sa stau cat mai aproape de artisti. Pusesem pe seama faptului ca am cateva dioptrii si nu prea imi port ochelarii :)

Dar lasand gluma la o parte, e ceva acolo
Ceva ce tine de traire in muzica live
Si nu conteaza daca e vorba de un concert de muzica clasica cu orchestra, jazz, rock, folk, sau muzica electronica, sau alte variante intre ele... Ca in momente diferite imi place sa TRAIESC muzica diferita si raspunde la nevoi diferite din mine
Am vazut ca la concert, intru intr-o rezonanta adanca cu cel care imi ofera o bucata din el prin muzica lui. Si pentru asta, din locul de unde stau, ceilalti imi sunt irelevanti :)
De fapt ma chiar deranjeaza daca in jurul meu se vorbeste chiar daca concertul e pe un stadion, la un festival sau intr-un bar/terasa. Mi se pare ca pierd o oportunitate atat de importanta in lumea asta pe care o traim, cand spatiile de incarcare, deonectare sunt asa... sporadice...
Asa ca ma asez mereu cat mai in fata se poate si ma las in fuiorul de energie care se intampla intre mine si trairea artistului. Daca e un concert bun, el se conecteaza la ceva care e dincolo de el. Si lasa sa curga prin el pentru noi, niste sclipire de Dumnezeu. Si atunci simt cum ceva in inima mea se deschide... si ma las in deschiderea aia... Ma las pana ma pierd. Pana ma deschid si eu asa incat curg cu muzica. Las sa ma construiasca. Si dau si eu din ce sunt. Si simt ca se intampla un schimb... ca artistul nu doar ca se da pe sine, dar se creeaza ca spatiu pentru noi, pentru ca si noi sa ajungem la bucati din noi pe care poate inainte doar le intuiam
Iar pentru asta, nu pot avea intermediari si nici nu ma sustine sa fie filtre. Momentele alea devin despre MINE si despre un IMPREUNA dincolo de tot si toate. Devin ca o rugaciune. Pentru ca aleg sa ma deschid. Si muzica ma duce. Si ma las dusa cu ea...
Am inteles acum de ce nu puteam merge la concerte cu Andrei mic. Pentru ca nu era doar despre a merge la un concert. Ci despre trairea asta in care ma pierd pe mine atunci cand artistul se lasa pe sine sa se piarda printre note si traire... si se intampla sinergia asta in care sufletele noastre curg... Andrei mic ma cerea inapoi in lucrurile concrete care tin de viata. Si nu era loc de a ma pierde printre realitati. Era despre nevoi imediate. Si eu nu merg la un concert doar ca sa AUD muzica. Merg ca sa TRAIESC muzica...
Dar uite ca Andrei "mare" (ca e mare la 10 ani), se lasa si el in vibratie.
La un concert, eu nu sunt cu cineva, chiar daca mergem impreuna. Si chiar daca sunt uneori cu inca niste zeci de mii de alti oameni.
Sunt eu, cu artistul.
Si cu Dumnezeu
Cu suflete care vibreaza si ele impreuna
Si lumi se deschid
Si sufletele se vindeca
Si IUBIREA incepe iar sa curga
Si se desfunda infundate
Si curge traire
Atunci cand curge
Dar sunt recunoscatoare pentru fiecare micro-moment trait
Pentru muzica ce se naste in mine atunci cand altcineva lasa muzica sa curga prin el

Am scris randurile de mai sus in urma unui concert la care am fost on septembrie 2020 si in jurul meu lumea vorbea...
Am trait tristetea ca se rateaza ceva... ca se pierde o oportunitate
Dar m-am mutat mai in fata si mi-am trait concertul MEU
acum pare ca urmeaza iar sa se inchida sali de spectacole...
Iar...
Si iar ma simt in spatiul in care ni se ia ceva vital...
E furie si frustrare
Si in spatele lor, DURERE...
Arta, in toate formele ei, da VIATA
conecteaza la viata din noi
Invat perioada asta tot mai mult sa apreciez ce am... si sa nu mai las momente sa treaca pe langa mine
Totul e atat de volatil in rest
Clipele trebuie TRAITE si stocate
Trebuie lasate sa ne construiasca
Asta e tot ce conteaza