ganduri in dezordine despre scoala

Articol publicat pe LiterNet: https://atelier.liternet.ro/articol/22596/Mihaela-Bar/Ganduri-in-dezordine-despre-scoala.html

Am intalnit o minunata femeie inainte sa am copii. Abia pe la jumatatea conversatiei am aflat ca e educatoare, iar conversatia cu ea m-a fascinat. Ea povestea despre cum atunci cand se inscriu copii la gradinita, ei au un interviu cu familia, pentru simt ca e vital ca intre parinte, copil si educator sa existe o compatibilitate. Pentru ca, in viata asta a noastra, copiii petrec asa de mult timp la gradinita (si la scoala, as adauga eu) incat, fie ca ne dorim sau nu, se contruieste foarte mult din ei in acel spatiu si cu persoanele care ii insotesc acolo. Dar ce se intampla acasa dupa gradinita sau scoala, ar trebui sa fie coerent cu tot ce s-a cladit in orele din timpul zilei. E atat de importanta continuitatea, completarea asta. Doamna mentionata mai sus spunea ca o doare tare ca ea isi consuma atat de mult din energie si din suflet aducand tihna, ciclicitate, poveste si magie copiilor, ca le aduce contactul cu natura, cu pamantul, cu tot ce ne hraneste si ne inconjoara, iar apoi ei sunt luati de niste parinti grabiti, agitati, stresati dupa munca, sunt dusi acasa si lasati in fata unui ecran cu junk food in fata, si practic, tot ce cladeste ea in orele din timpul zilei, este anulat in cateva ore seara... Si ca nu stie cum sa mai faca sa creeze acest parteneriat cu parintii... 

Mie mi-a ramas tare adanc in minte conversatia asta. Desi nu aveam copii. EA era cea care se gandea la parteneriat cu parintii. Eu ma gandisem mereu ca e invers... Dar pana la urma asta e ce face un dascal bun...

Asa ca Andrei, cand a fost pregatit de a interactiona cu copiii, a avut-o pe aceasta doamna ca educatoare, iar gradinita i-a fost un spatiu hranitor, de crestere si de a se conecta la CINE ESTE...

Iar cand a venit momentul de a merge la scoala, norocul, sau drumul lui Andrei, au facut ca invatatoarea lui sa ne fie o zana. Ma jur ca e doar atat uman in ea cat sa nu isi ia zborul :). E omul care are brate cat o lume intreaga si o inima care cuprinde fiecare fiinta pe care o are in grija. E omul care in clasa pregatitoare ne scria uneori pe grupul de parinti ca sa nu intrebam copiii ce au facut azi la scoala pentru ca erau cumva atat de agitati cu totii incat si-a dat seama ca nu e practic sa ii tina in bancute si sa le livreze continut, ci e mult mai util sa ii scoata un pic pe deal la fugit, catarat in copaci si descarcat... E omul care ne-a rugat sa "nu ii stresam copiii" in clasa a 2-a cu evaluarea nationala, ca stie ca noi avem traumele noastre cu examenele, dar copiii astia sunt noi si sa avem incredere in ea ca poate crea entuziasm si in spatiu de drag si curiozitate, sa se creeze si performanta. 

Asa ca avem noroc.

Andrei incepe clasa a 4-a in cateva zile si ma simt inca norocoasa.

Stiu ca il pot lasa pe Andrei la scoala cu increderea ca va fi ingrijit, iubit si VAZUT. Ca este apreciat ca o fiinta intreaga si complexa.

Nu sunt multi parinti care sa simta asta. Si stiu... Asa ca apreciez tare mult ce avem.

Nu merge la o scoala particulara. E OMUL, invatatoarea, educatorul, cel care face diferenta.

Asa cred eu.

Starea de urgenta ne-a prins in clasa a 3-a si asta iar simt ca ne-a avantajat. Nu ne presa nimic.

Am putut sa constientizam si sa traim tot ce a adus aceasta pandemie cu ea.

Am avut tihna sa ne luam PAUZA...

Sa simtim lunile astea de pauza ca fiind hranitoare. Eu lucrez de acasa si asta iar a fost un foarte mare noroc.

Am primit pauza si ne-am luat-o.

Am apreciat ca nu am mai fost deloc pe fuga.

Am avut timp si sa facem lucruri amanate din lipsa de timp, dar si sa ne ingrijim cu adevarat emotiile... nu doar sa ne umplem timpul. Pentru ca de altfel, noi si inainte aveam grija sa ne facem timp pentru lucruri importante - iar in categoria asta se pune uneori si o cafea/suc mama-fiu :), sau o plimbare prin parc, sau sa mergem sa ne cumparam o bluza cu paiete reversibile, pentru ca asa ne vine :) Sau sa stam sa citim.

Pandemia a ridicat emotii noi

Emotii la care am ales sa ne uitam, pentru ca era tare diferit fata de tot ce am mai trait pana acum

Emotii pe care le-am adresat asa cum am stiut, si le-am ingrijit asa cum am putut mai bine

Andrei a citit mult in perioada asta

Muuuult

Si i-am citit si eu separat

Chiar daca el a devenit un cititor foarte bun - citeste romane, mult fantasy, citeste si povestim apoi despre lumile deschise acolo..., eu am ales sa pastram in viata noastra obiceiul creat cand el era tare mic, in care imi fac timp sa ii citesc. Si ne lasam amandoi in poveste. Scaldati in lumi magice, necunoscute, in aventuri sau trairi care scormonesc in noi si ne ajuta sa crestem

Asa ca am citit

am desenat

si impreuna si separat

am povestit

ne-am jucat cu catelul si am invatat ce inseamna sa construiesti o relatie cu un animal de companie

Nu ne-a lipsit nimic in perioada de lock-down

Adica am creat viata in asa fel incat sa ne bucuram de ea asa cum este si sa aducem zilnic ceva care sa ne bucure

Apoi ne-am bucurat de a fi afara :)

Iar acum asteptam cu altfel de bucurie inceperea scolii

Pentru ca scoala nu ne este locul unde ducem copiii ca sa scapam de ei cateva ore

Nu e un loc unde il las ca sa pot eu face alte lucruri

Desi si asta se intampla

Dar pentru noi, scoala e parte din viata noastra

Si avem atentia pusa pe a o construi asa

Vorbim mult cu invatatoarea - si eu ca parinte, si Andrei

Vorbim mult unul cu altul

Stiu ce traieste el la scoala si din prisma lui, si din ce vede adultul care il insoteste acolo

Ma intereseaza

Pentru ca acasa sa pot continua

Cand ei sunt interesati acolo de o anumita sarbatoare, sau un proiect mai aparte, aduc si acasa elemente complementare

Nu merg mai inainte sau in lateral decat atat cat se deschide ca si curiozitate in el, cand ma solicita si vine cu entuziasm sa descoperim... sa rotunjim, sa aprofundam

Dar pentru noi scoala e o completare

Primeste acolo lucruri pe care eu nu i le pot oferi acasa

Si primeste acasa lucruri pe care scoala nu are cum sa i le ofere

Si nici nu e treaba ei :)

Am ales sa ies un pic din toate discutiile actuale despre scoala, vorbind despre alte aspecte ale ei

pentru ca e foarte intens tot ce e acum ridicat ca subiect referitor la inceperea scolii

Si vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, despre lucruri noi si inca neasezate, despre lucruri care nu au fost inca cercetate, despre impactul carora nu avem habar, despre frica si profunzimile ei, despre alegeri si asumare, despre situatii cu care niciodata nu am mai fost fortati sa ne confruntam ca acum

Nu stiu sa formulez o parere coerenta despre ce inseamna inceperea scolii "in contextul actual"

Contextul e in continua transformare

Hotararile "de sus" se schimba zilnic

De fapt din luna martie de cand a inceput toata aceasta nebunie, suntem inca in incertitudini mari

Si singura mea "strategie" e sa iau lucrurile pas cu pas

Si alegerile sa le fac in fiecare clipa asa cum se aseaza mai bine

Noua ne va fi bine si daca Andrei va merge la scoala si daca va ramane acasa

Adica vom face sa ne fie bine exact in contextul pe care il vom avea de trait

Sigur ca ne traim emotiile. Frica in special. Si cum scriam si mai sus, le ingrijim cat de bine putem atunci cand ni le observam. Nu punem nimic sub pres

Citeam azi o postare a Dorinei Chriac in care facea referinta la o conferinta a unui medic neurolog. Se relata acolo cum un bebelus de 7 luni a fost adus de parinti la un control pentru ca nu raspundea la stimuli, nu parea sa aiba emotii. Parea o tulburare de spectru autist. Fizic totul parea ok. De altfel si in urma controlului totul parea ok... Si medicul le-a recomandat parintilor sa vorbeasca mai mult cu el. Sa ii arate emotiile lor, sa il imbratiseze, sa indeparteze ecranele, sa vorbeasca mult de fata cu el, sa se strambe, sa ii zambeasca, sa rada... sa ii cante, chiar si fals, dar sa ramana aproape de fata lui, cu fetele lor in diverse emotii. Peste o luna, la control, copilul parea alt om. Zambea, gangurea, chicotea, era mult mai vioi. Si parintii de asemenea, mult mai vii, mai expresivi. Diferenta a facut-o faptul ca acel copil era lasat inainte cu un ecran cu "continut educativ". Parintii, intelectuali, nu isi lasau emotiile sa se vada prea mult. Si uite asa, un copil in doar o luna, din cauza ca a avut acces la VIATA adevarata si interactiune, a revenit si el la a fi viu, la a simti, a trai emotie, autentic...

Nu stiu cum va fi cu masca. Stiu ca o simt necesara in multe situatii. Ca am trait recent o incursiune in cum arata viata unei "persoane din categoria de risc" si ca am avut multe constientizari despre asta... Dar ca e tare mult de discutat. Si nu sunt expert.

Nu stiu ce va insemna distantarea. Fizica. Cum se numeste acum - "sociala"

Nu stiu ce impact va avea daca vom avea predare la distanta...

Cum spuneam, aria mea de "expertiza" nu e aici. Nu simt ca pot duce o dezbatere. Nu am argumente. 

Stiu ca avem de lucrat in plus.

Din cauza situatiilor speciale prin care viata ne duce acum, avem de a fi mult mai atenti la calitatea relatiilor pe care le traim. La calitatea relatiei inclusiv cu noi insine.

Vorbim de scoala? Da, vorbim si de scoala.

Ca OMUL acela care ne ingrijeste copilul cateva ore pe zi, e si el un om ca noi. Care trece prin mii de procese zilnic si inca nu are cum sa fi asezat nici el inauntrul lui ceva ce mai are mult pana sa se aseze in afara...

Stiti, invatatoarea lui Andrei ne-a spus cand eram in lock-down ca nu poate preda in Zoom. Ca ea de fapt nu doar livreaza continut. La varsta asta nu e vorba despre continut. Si nu isi poate asuma sa deschida procese fara sa fie ACOLO cu copiii sa ii cuprinda atunci cand ceva declansat, este trait. Asa ca se filma. De fiecare data cand simtea ceva mai intens. De fiecare data cand era inspirata. Asa ca am avut parte de continut. Foarte calitativ din punctul meu de vedere. Continut cu emotie. Continut cu traire. Continut adevarat... Pe care apoi noi l-am interiorizat cum am putut. Si l-am observat pe Andrei interiorizand asa cum el a putut. Andrei a crescut. Am crescut cu totii in perioada asta. Lunile astea i-am fost mama, partener de joaca, psiholog, profesor... Asa ca AM PRIMIT sa il vad crescand. Parca atunci cand mergea la scoala, pierdeam o parte din cresterea lui

Dar acum va merge cel mai probabil din nou la scoala si vom merge prin viata traind-o asa cum vine

Cate un pas pe rand

Invatatoarea a ales sa treaca peste propria frica, peste propriile perceptii si sa fie acolo sa ii insoteasca pe copiii astia prin acest an ciudat

Nimeni nu va stii cum va fi

Dar e clar ca e important sa ne uitam la lucruri mai adanc.

Apropierea e mult mai mult decat un proces fizic

Emotia se transmite in ochi si in traire

A fi uman, pentru mine, nu are cum sa se opreasca in reguli

Am ales sa scriu franturi

Nu un articol coerent despre inceperea scolii in pandemie

Ci despre adanc

Despre straturi

Despre lucruri la care avem acces indiferent de cum ne constrange exteriorul nostru

Sau cel putin asta e ce vreau sa cred